Întrebări frecvente

Răspunsuri directe la întrebările pe care le primim cel mai des.

Colaborare

Cu o discuție de 30 de minute în care ne spui ce vrei să realizezi. Îți răspundem în scris cu pașii următori și, dacă vrei, cu o ofertă. Fără obligații.

Prin ofertă scrisă, înainte de contract, după ce stabilim împreună ce presupune colaborarea. Pentru managementul unui proiect european, de regulă un onorariu lunar pe durata implementării.

Nu. Consultanța juridică și redactarea actelor juridice sunt rezervate avocaților; contabilitatea, auditul financiar și consultanța fiscală, profesioniștilor autorizați; consultanța de investiții, firmelor autorizate de ASF; iar actul medical, medicilor. Lucrăm alături de ei, pe management, organizare și analiză.

Da. Putem lucra cu organizații din toată țara. O parte din colaborare se desfășoară online, iar întâlnirile la sediul clientului se planifică atunci când lucrul o cere.

Finanțări europene

În această etapă nu preluăm elaborarea lor. Te ajutăm să identifici apelul potrivit și să verifici eligibilitatea, iar după semnarea contractului de finanțare putem prelua managementul proiectului: achiziții, raportare, cereri de rambursare și monitorizare.

Trimite-ne o descriere a organizației și a investiției și, dacă îl ai, ghidul apelului. Verificăm solicitantul, activitățile și cheltuielile față de ghid și îți răspundem în scris cu ce se încadrează, ce nu și ce trebuie ajustat.

Da. Preluăm proiecte în orice etapă a implementării. Prima livrare este un inventar al dosarului cu lipsurile identificate și un plan de remediere.

Suma pe care finanțatorul ar putea să o rețină dacă ar constata o abatere, calculată după grila de corecții din legislație. O exprimăm în lei, cu baza și procentul, ca să poți decide informat.

Beneficiarul rămâne titularul contractului, dar noi pregătim corespondența, răspunsurile la clarificări și documentele solicitate, iar tu le validezi înainte să plece.

Nu. Auditul financiar și rapoartele auditorului independent le întocmește un auditor financiar autorizat. Noi pregătim dosarul proiectului și documentele pe care le cere auditorul.

Consultanță pentru organizații

Analizăm nevoile companiei și piața, stabilim criteriile după care alegi furnizori, clienți sau parteneri logistici, documentăm potențialii parteneri din surse publice și pregătim întâlnirile și negocierea. Discuțiile, decizia și semnătura rămân ale companiei.

Da, pentru servicii destinate companiilor: te punem în legătură cu furnizori potriviți și facilităm discuțiile până la contract, pe baza unui contract de intermediere. Remunerația se datorează doar dacă se încheie contractul (Codul civil, art. 2.097). Intermedierea vânzării de produse și a transportului de marfă nu intră, deocamdată, în serviciu.

Ne adresăm ambelor. Lucrăm pe management și organizare: costuri, fluxuri, resurse și proceduri. Actul medical și deciziile clinice rămân ale medicilor, iar cu unitățile publice colaborarea se contractează după regulile achizițiilor publice.

Nu în sensul auditului financiar sau al auditului public intern. Este o analiză de management a modului de lucru: cum circulă activitățile, unde se blochează și ce proceduri trebuie documentate.

Analize de rentabilitate, buget, prognoze de cash-flow, indicatori pentru conducere și managementul riscurilor. Nu include contabilitate, audit financiar, consultanță fiscală sau recomandări de investiții.

Documente și date

Într-un dosar electronic organizat pe cheltuieli, cu fiecare document la locul lui. Accesul este restricționat la echipa proiectului, iar datele sunt prelucrate conform politicii de confidențialitate.

Doar cu acordul scris al beneficiarului și doar informații publice sau aprobate explicit. Fără acord, proiectul nu apare pe site.

Nu ai găsit răspunsul?

Întrebările specifice proiectului tău au nevoie de un răspuns specific. Scrie-ne.

Discută cu un consultant